Abbas nu intenţionează să se întâlnească la Damasc cu lideri ai Hamas

Amman, 6 iul /Rompres/ - Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, aşteptat duminică la Damasc, nu se va întâlni cu lideri ai Hamas sau ai altor grupuri palestiniene cu baza în Siria, a indicat purtătorul său de cuvânt sâmbătă.

'Programul lui Abbas nu prevede întâlniri cu lideri ai Hamas sau ai altor grupuri palestiniene' în Siria, a declarat presei în capitala iordaniană Amman acest purtător de cuvânt, Nabil Abu Roudeina.

'Numai o întâlnire cu preşedintele /sirian/ Bashar al-Assad este prevăzută în programul preşedintelui palestinian', a declarat Roudeina, precizând că negocierile de pace între Israel şi palestinieni, şi cele între Israel şi Siria vor fi abordate în timpul acestei întâlniri.

Ultima vizită a lui Abbas în Siria a avut loc în ianuarie 2007 în timpul căreia el s-a întâlnit cu şeful Hamas Khaled Mechaal care trăieşte în exil în capitala siriană.

O lună mai târziu, Abbas şi Mechaal au semnat în Arabia Saudită acordul de la Meca asupra formării unui fragil guvern de uniune naţională, care a încetat să existe odată cu lovitura de forţă a Hamas în iunie 2007 în Fâşia Gaza ce a condus la întreruperea contactelor între ei.

Pentru prima oară după lovitura de forţă a Hamas, preşedintele palestinian a lansat un apel în iunie mişcării islamiste la dialog, fără să pună drept condiţie prealabilă ca Hamas să abandoneze controlul Fâşiei Gaza,

ANIMA NEWS - Vocea păcii în Orientul Mijlociu

Agenţie internaţională de ştiri

 

 

 

Adrese utile

* ISRAEL

* ROMANIA 

 

Directoare web

MUZICA

ORIENTULUI MIJLOCIU

- VIDEOCLIPURI -

Actualizat 16.08, ora 10:15

Copyright "Anima News"

You are viewing the text version of this site.

To view the full version please install the Adobe Flash Player and ensure your web browser has JavaScript enabled.

Need help? check the requirements page.

Get Flash Player