Anecdote evreiești

Ing. Itzhac Guttman BEN-ZVI

Se povesteste ca intr-un targ evreiesc (ștetl) de acum peste 100 de ani, a fost adus un tanar rabin, care avea referinte bune dela iesiva la care a invatat si era considerat un erudit, pentru varsta sa, pentru experienta sa limitata. Om tanar, plin de energie, si cu dorinta de a se afirma, cu multa ambitie pentru a-si face un nume in lumea evreiasca in care traia si activa, s-a hotarit sa scrie, sa publice, o lucrare, o carte rabinica. Se pune pe treaba, si dupa un timp, cu manuscrisul terminat, se duce la un batran rabin, cu autoritate si cu prestigiul unei lungi si fructuoase cariere rabinice, sa-i citeasca manuscrisul si sa-i dea parerea sa despre valoarea celor scrise, eventual sa-i scrie un cuvant introductiv, asa cum se obisnuia in acele vremuri. Batranul rabin accepta sa citeasca manuscrisul si sa-si spuna parerea.
Dupa un timp, tanarul rabin se intoarce la rabinul cel batran, sa-i auda parerea. Batranul rabin il primeste frumos, isi exprima consideratia pentru efortul ce l-a facut tanarul rabin, si ii spune acestuia ca a citit cu atentie manuscrisul, care contine multe lucruri bune si multe lucruri noi. Desigur, tanarul rabin este mai mult decat magulit sa auda asemenea cuvinte din partea unei asemenea somitati rabinice. Dar batranul rabin repetade mai multe ori, ca lucrarea contine lucruri bune si lucruri noi. Tanarul, cam nedumerit ca aude aceste cuvinte repetate de mai multe ori,  intreaba la ce se refera lucrurile bune si cele noi. La care batranul rabin raspunde cu oarecare blandete, in cuvinte care sa nu fie prea aspre, ca lucrurile bune nu sunt prea noi, iar cele noi nu sunt deloc bune.
Aceasta poveste, anecdota, am auzit-o din gura unui mare om al gandirii, al spiritului iudaic, o mare autoritate a invataturii iudaice, un rabin cu o profunda intelegere a existentei noastre. Ea era un fel de reactie la curentele moderne, unele legate de regimuri totalitare, care se credeau superioare si desconsiderau valoarea intelectuala, culturala, sociala si educativa, a valorilor trecutului, fara discernamant, as spune chiar obsesiv; cred ca este valabil si pentru pozitii extremiste de tot felul, de toate culorile.  

***

Doi comercianti evrei dintr-un targusor evreiesc (stetl) din urma cu vreo 150 de ani, faceau afaceri cu rezultate bune si se intelegeau ca doi prieteni. Totus, afacerile sunt afaceri, si la un moment dat, s-a ivit o neintelegere intre ei, legata de interesele fiecaruia. Fiind buni prieteni, cu legaturi de lunga durata, ca oameni bine educati, au hotarit sa se duca la rabin sa se judece; doar rabinul este judecator, cunoaste legea, este un om intelept, impartial si desigur el va solutiona diferendul.
Au venit la rabin si ajutorul acestuia i-a introdus in biroul sau. Rabinul i-a cerut primului evreu sa-si expuna problema, si sa prezinte argumentele si cerintele sale. Acesta se conforma si dupa ce termina ce are de spus, rabinul ii spune: "Da, cred ca ai dreptate". Insa, cum era firesc, il roaga si pe al doilea evreu, sa-si expuna si el problema, cu argumentele si cerintele sale. Dupa ce si acest al doilea evreu termina ce are de spus, rabinul se exprima iarasi: "Da, cred ca ai dreptate".
Amandoi evreii au ramas cam nedumeriti, nu au stiut cum sa inteleaga situatia. Ajutorul rabinului, care era si el dezorientat, ii spune rabinului : "Bine, rabine, cum se poate ca spui ca fiecare dintre ei are dreptate ? Sau unul, sau celalalt !". La care rabinul, cu mult calm, ii raspunde: "Cred ca si tu ai dreptate".
Aceasta anecdota are un substrat mai profund, care ascunde poate, o anumita intelepciune, un invatamant, o experienta a vietii.
Doi "protagonisti" pot avea la un moment dat, un diferend, o neintelegere, chiar un conflict. Fiecare dintre ei, este convins ca doleantele sale, revendicarile sale, sunt bine justificate, sunt indreptatite. Fiecare dintre ei este convins ca dreptatea este de partea sa. Fiecare dintre ei este convins ca daca se duc la RABIN acesta ii va da crezare si va hotari ca pozitia sa este cea justa si-i va da dreptate si va obtine doleantele sale.
Dar nu intotdeauna situatia este atat de clara, de simpla; sunt situatii in care fiecare poate avea partea sa de dreptate; iar daca fiecare isi are partea sa de dreptate, solutia nu poate fi alta decat un compromis. Fiecare trtebuie sa inteleaga ca celalalt isi are si el dezideratele sale justificate si amandoi, fiecare, trebuie sa accepte un compromis.
In lumea afacerilor, fie ele comerciale sau de alta natura, compromisul este un element curent. Si in lumea evreiasca, compromisul este la ordinea zilei, ca o posibilitate reala, cu justificarea necesara. Doar la noi evreii se spune ca singurul act care nu poate fi incalcat (in sensul de a face compromisul) este cel de a nu renega iudaismul, de a nu-ti renega credinta, de a trece la o alta credinta. Extremismul ca o prezenta constanta, este contrar conceptiei iudaice.

***

In Moldova timpurilor de demult, intr-un "stetl" evreiesc, era o comunitate mare de evrei, multi dintre ei oameni cu cunostinte profunde privind invatatura iudaica; erau si oameni cu cunostinte mai reduse, o minoritate, dar printre ei era si unul care avea o pozitie mai speciala: era un om instarit, era filantropul comunitatii, respectat ca atare, cu toate ca era mai putin "cotat" in cercurile intelectuale ale comunitatii.
La o anumita ocazie, mai speciala, oamenii de vaza ai comunitatii, au hotarit sa-l invite pe unul din rabinii renumiti ai vremurilor, sa predice, sa expuna intr-o "drasha", intr-o conferinta de nivel, un subiect de mare interes intelectual al invataturii noastre.
Zis si facut. Rabinul a acceptat invitatia si a venit sa-si sustina referatul, sa conferentieze in fata unei asistente numeroase de evrei culti. Se astepta ca aceasta conferinta sa dureze vreo doua ore.
Printre cei ce au venit sa-l asculte pe rabin era si acel evreu bogat, cam limitat in cunostiinte, si care nu era prea sigur ca va intelege despre ce va vorbi rabinul. In pozitia sa de om bogat, filantrop, s-a asezat in primul rand, in fata vorbitorului.
Conferinta s-a desfasurat asa cum era de asteptat. Asistența era captivata de felul de a vorbi al rabinului, de personalitatea sa si in special de continutul conferintei, idei si referinte convingatoare, interesante, la un nivel intelectual superior. Rabinul vorbea, asistența era "cucerita" de felul de a trata subiectul, toti urmareau captivati, cu un interes ce nu mai tinea seama ca timpul trece si s-au depasit cele doua ore planificate, care insa "alimentau" cu prisosinta setea de invatatura, de cunostiinte a publicului.
Numai acel om bogat ca avere, dar cam sarac cu duhul, era din ce in ce mai plictisit de cele ce se petreceau, intr-atat  incat la un moment dat, a scos din giletca sa ceasul de aur si in mod ostentativ, demonstrativ, s-a uitat la ceas, sa vada ora. Desigur ca rabinul a vazut ce a facut acest evreu, care era asezat in primul rand, in fata sa; s-a oprit din elanul conferintei si s-a adresat acestui evreu, de care auzise, fiindca i se relatase despre un asemenea membru important al comunitatii. Rabinul i-a spus : "Ceasul arata ora exacta, dar ARATATORUL nu este corect" (in idish, limba originala a anecdotei, expresia este mai elocventa, mai savuroasa - die uhr ist richtig, aber der Zeiger ist nicht richtig).
Omul de duh dela care am auzit aceasta anecdota, consideră ca este sugestiva in ce priveste relatiile corecte intre un conferentiar si asistența sa, caci conferentiarul trebuie sa fie intelegator cu publicul, dar si cei carora li se adreseaza, trebuie sa aibe respectul si consideratia fata de cel invatat, de cel ce este un indrumator, un invatator, care lumineaza viata si interesul intelectual al comunitatii, cel care este denumit in ebraica "more morenu", adica invatatorul invatatorilor nostri. (Ing. Itzhac Guttman Ben-Zvi, Anima News)