|
|
Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română - filială a Uniunii Scriitorilor din România
Noul Comitet Director al Uniunii Scriitorilor din România, sub conducerea reputatului critic literar Nicolae Manolescu, reales pentru a doua oară în funcţia de preşedinte al U.S.R., a aprobat înfinţarea unei filiale în Israel. După doi ani de la propunerea făcută de către fostul secretar al Uniunii şi unul dintre actualii săi vice-preşedinţi, domnul Gabriel Chifu, preşedintelui Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (ASILR), Shaul Carmel, de a pune bazele unei filiale a USR la Tel Aviv, pe data de 27 ale lunii ianuarie 2010, aceasta a devenit o realitate. Preşedintele Uniunii, domnul Nicoalae Manolescu s-a situat în fruntea susţinătorilor acestei idei. Shaul Carmel, confruntându-se cu nu puţine obstacolele care stăteau în calea acestui proiect, a reuşit până la urmă să realizeze acest deziderat atât de important pentru statutul scriitorilor israelieni în cadrul literaturii române. 20 de membri ai ASILR, şi ai USR formează astfel, din acest moment, o noua filială, de la Tel Aviv, a Uniunii Scriitorilor din România. Ei vor beneficia de toate avantajele statutare ale membrilor USR. Noul statut câştigat în cadrul Uniunii, poate fi socotit un eveniment crucial în istoria de patru decenii a Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. (Anima News)
|
Add your comment
Tradu AnimaNews
VIDEO - ANIMA
Interviu cu Nichita StănescuPlaylist: 0 | 1 | 2 | 3 | 4 0. Prima parte
1. A doua parte
2. Partea a III-a
3. Partea a IV-a
4. Moartea si viata lui NICHITA, evocate de sora sa, Mariana Stanescu

