|
Anchetă ProSport!
Adrian Mutu, otrăvit cu medicamente contrafăcute!
O întorsătură şocantă în cazul de dopaj "Mutu" e pe cale să arunce în aer întregul sistem farmaceutic din România!
ProSport a aflat că medicamentul luat de atacantul Fiorentinei este unul contrafăcut, deşi e distribuit, în mod oficial, în farmaciile din ţară! Dovezile duc întreaga afacere nu doar spre o turnură penală, ci şi spre un scandal gigantic, combinaţie între un atentat criminal la sănătatea populaţiei din România şi discreditare totală a întregului sistem farmaceutic din România.
"La negru, cu preţ de dumping"
Situaţia e foarte simplă: Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină la două controale antidoping efectuate la începutul anului, în Italia, la meciurile Fiorentinei cu Bari şi cu Lazio. Deşi nu era trecută în prospect, substanţa interzisă s-a dovedit că era conţinută de medicamentul "Capsula de slăbit", adus din România de Rodica Mutu, mama fotbalistului român. Numai că Andrei Petrişor, patronul firmei unic importator şi distribuitor al acestui medicament în România, demonstrează cu acte că reţeta originală şi distribuită oficial nu conţine sibutramină! Explicaţia enigmei, susţinută, de asemenea, cu acte, este simplă: în paralel, în România se distribuie "la negru", la preţ mult mai mic, un medicament contrafăcut, al cărui ambalaj şi aspect sunt identice celui original! Cazul nu este însă unul izolat, iar dimensiunea scandalului este dată de o declaraţie uluitoare a timișoreanului Andrei Petrişor: "În farmacii, 50 la sută dintre produse sunt contrafăcute".
"Am crezut că mi se fură marfa din magazie"
"Capsula de slăbit" este produsă în China, de Yangshang Yonfang, iar distribuitorul unic pentru România este ARP Farm, o firmă din judeţul Timiş. Povesteşte patronul societăţii, Andrei Petrişor: "În 2008 am constatat că pe piaţă a apărut «Capsula de slăbit» cu un preţ mai mic decât al meu. Am crezut iniţial că mi se fură din magazie. Am făcut însă inventar şi a ieşit totul OK. A fost nevoie să mai treacă şase luni până când mi-am dat seama ce se întâmplă: erau pastile contrafăcute".
Atestat din Germania
Mecanismul e simplu. Se ia cutia originală, este copiată în cele mai mici detalii, inclusiv aspectul medicamentului, apoi produsul se introduce în circuit pe cale ilicită. Singura diferenţă: compoziţia este diferită, fiind una ieftină sau viciată. "Nici eu nu mi-am dat seama, la o primă vedere, care este produsul meu şi care este cel contrafăcut. Pe la jumătatea anului 2009 am început să mă confrunt cu probleme, fiind oprit să mai comercializez «Capsula de slăbit» din cauza sibutraminei. Am fost obligat să trimit medicamentul meu, cel original, la cel mai mare laborator din Germania, pentru a fi testat. Raportul îmi este favorabil. Produsele mele nu conţin sibutramină", se plânge Petrişor.
Anchetă pe cont propriu
Timişoreanul în vârstă de 28 de ani, fost arbitru de fotbal, a făcut plângeri, dar autorităţile au ridicat din umeri. Petrişor a iniţiat apoi propria sa anchetă. El susţine că a descoperit câteva persoane din Bucureşti care distribuie produsul contrafăcut prin firma SC Natural Green-Life. S-a plâns OPC-ului, iar mai apoi la DIICOT. "La percheziţie s-au găsit produsele incriminate, care provin tot din China. Trei persoane au fost arestate, dar care, mai apoi, au fost eliberate. DIICOT a dispus ca produsele să fie testate comparativ, în propriul laborator. Pe 14 ianuarie 2010, raportul de constatare ştiinţifică numărul 916553 a confirmat ceea ce eu ştiam. Doar produsele contrafăcute conţin sibutramină", adaugă Andrei Petrişor.
Produsul original - retras de pe piaţă. Produsul fals se vinde în continuare
Întreaga poveste reprezintă o dovadă palpabilă şi, de data aceasta, cu impact internaţional că în România sistemul distribuie medicamente falsificate. Repercusiunile sunt incredibile şi discreditează întreaga structură, de la autorităţi (Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Poliţie) şi până la farmaciile autorizate. Conform lui Petrişor, deși "Capsula de slăbit" distribuită oficial a fost retrasă de pe piaţă timp de mai multe luni, dar unele farmacii şi magazine Plafar au continuat în acest timp să comercializeze fără probleme acest produs, varianta falsificată şi dăunătoare sănătăţii! "Eu am început să recomercializez produsele la sfârşitul lui 2009, după ce am primit din Germania dovada că nu conţin sibutramină", afirmă Petrişor.
Ancheta DIICOT nu-l ajută pe Mutu pe plan sportiv
Faptul că sibutramina depistată în probele de urină date de Mutu pentru controlul antidoping provin din medicamente contrafăcute nu poate fi o circumstanţă atenuantă. Surse din Italia susţin că nici măcar dacă ar fi fost vorba despre medicamentul original tot nu era acceptată ca probă. "Este greu să dovedească faptul că a luat sibutramina din acel medicament şi nu din altul. Sunt cinci produse diferite care au în componenţă substanţa incriminată", declară o sursă.
230.000 de produse contrafăcute confiscate de DIICOT
Pe data de 26.11.2009, DIICOT anunţa reținerea a trei persoane care importau și vindeau, cu complicitatea farmaciștilor, pastile ce conţineau sibutramină, comercializate sub denumirile "Capsula de slăbit", "Tableta de slăbit" precum şi alte produse din categoria suplimentelor alimentare. Inculpaţii, F.A., F.I. şi O.S., vindeau medicamentele în farmaciile de tip "Plafar". "La data de 25.11.2009, au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare în Bucureşti, fiind descoperite circa 230.000 de produse tip «Capsula de slăbit», «Super Slim Green Fruit», «Tableta chinezească de slăbit» precum şi alte produse din categoria suplimentelor alimentare (toate importate din China), ştampile cu impresiuni în limba chineză, documente financiar-contabile", se arată în comunicatul emis de DIICOT.
Reperele afacerii care a dus la cazul "Mutu"
* 30 aprilie 2009 - OSIM eliberează firmei Arp Farm certificatul de înregistrare şi de protejare a produsului "Capsula de slăbit"; * mai 2009 - apar pe piaţă produse "Capsula de slăbit" falsificate, cu ambalaj şi aspect identice, mai ieftine, dar care conţin sibutramină; firma este supusă mai multor controale şi verificări din partea autorităţilor; - firmei Arp Farm i se interzice comercializarea produsului; * iunie 2009 - deşi medicamentele originale fuseseră retrase de pe piaţă, în farmacii şi magazinele Plafar continua să se găsească produsul "Capsula de slăbit" - varianta contrafăcută; * 11 iunie 2009 - importatorul oficial Arp Farm reclamă la OPC Timiş faptul că societatea Natural Green - Life distribuie, fără documente, produsul contrafăcut, la un preţ mult mai mic decât cel al importatorului oficial; * 30 octombrie 2009 - OPC Timiş răspunde sesizării printr-o adresă în care se menţionează că la sediul societăţii reclamate nu s-a găsit produsul incriminat; * 25 noiembrie 2009 - Procurorii DIICOT şi poliţiştii efectuează mai multe percheziţii în Bucureşti şi descoperă 230.000 de produse tip "Capsula de slăbit", "Super Slim Green Fruit", "Tableta chinezească de slăbit" contrafăcute; * 26 noiembrie 2009 - trei asociaţi şi administratori ai firmei care a adus produsele în România au fost reţinuţi, prin ordonanţă de urgenţă, pentru 24 de ore; * 1 decembrie 2009 - laboratorul german GBMH atestă că produsul original nu conţine substanţa sibutramină; * 21 decembrie 2009 - Andrei Petrişor, importatorul oficial al medicamentului "Capsula de slăbit", depune o reclamaţie oficială la DIICOT, împreună cu produsul original şi cel falsificat, în care reclamă întreaga situaţie; * 8 ianuarie 2010 - raportul DIICOT (foto) de constatare tehnico-ştiinţifică atestă faptul că produsul original nu conţine sibutramină, substanţă care se regăseşte, în schimb, în medicamentul falsificat * 28 ianuarie 2010 - Comitetul Olimpic Italian anunţă că sportivul român Adrian Mutu a fost găsit pozitiv, la testul antidoping, cu substanţa sibutramină; jucătorul consumase tablete "Capsula de slăbit" cumpărate şi aduse din România de mama sa, Rodica Mutu.
Sursa: ProSport / Articol de Alexandru Enciu, Adrian Dumitru| |
Judecati si voi acum ....
Ne prosteste si pe noi si pe bietii anchetatori, eu sper sa nu ....
Pace !