Roni Căciularu

Noapte albă în Tel Aviv

Dacă Marin Sorescu  ar reveni la Tel Aviv , dar nu în scurt, cum a mai fost, mă gândesc că, într-una din dăţi, la lăsarea nopţii, ar putea relua, poate, o „Rugăciune” de a sa: „Sfinţilor,/ Primiţi-mă în rîndul vostru/ Măcar ca figurant.// Voi sînteţi bătrîni,/ Poate-au început să vă doară anii,/ Zugrăviţi pe fiinţa voastră/ În atîtea etape.// Îngăduiţi-mi să-ndeplinesc/ Treburile mai neînsemnate/ Din firide şi ocniţe.// Aş putea, de pildă,/ Să mănînc lumină/ La Cina cea de taină/ Şi să suflu în aureolele voastre/ După ce se termină slujba./ Iar din cînd în cînd,/ La distanţă de-o jumătate de perete,/ Să-mi fac mîinile pîlnie la gură/ Şi să urlu, o dată pentru credincioşi/ Şi o dată pentru necredincioşi:/ Aleluia! Aleluia!”...

Aşa sunt eu: îmi place să-mi aduc amintirile şi supoziţiile, mari sau mărunte, aici, lângă mine, aşa cum un avar îşi vrea averea cu el. Omnia mea mecum porto! Multe, puţine, toate ale mele cu mine le port!
Asta ar putea fi, dacă poetul – Dumnezeu să-l odihnească-n pace!- îşi spunea rugăciunea, să zicem, înainte de culcare. Şi desigur dacă nu s-ar întâmpla să fie, exact atunci, „Noaptea Albă a Oraşului Alb”, aşa cum a fost de curând. Aşa cum este, an de an, de când acest oraş magnific a fost declarat, în 2003, ca fiind o valoare excepţională pentru cultura umanităţii. Tel Avivul  a fost consfinţit de către UNESCO ca  aparţinând Patrimoniului cultural al lumii, datorită celor vreo 4000 de clădiri, majoritatea albe, din centrul său, realizate în stilul avangardist cunoscut sub denimirea de Bauhaus. Ca urmare, în fiecare vară există o noapte în care  sunt concentrate toate forţele cultural-artistice şi de distracţii ale oraşului - metropolă care şi aşa are o viaţă de noapte fascinantă (nu degeaba i se spune Tel Avivului „Oraşul Fără Pauză!”).
În noaptea de la mijlocul anului, în plină vară fierbinte, are loc aici, la malul Mării Mediterane, marele Festival al culturii pentru oricine; este „regalul” de vrajă, când artele, frumosul, dragostea şi tinereţea oricărei vârste, eleganţa, bunul gust, luminile şi farmecul citadin al peisajului nocturn telavivian îşi dau mâna cu istoria naţională, cu destinele neamului, cu munca şi lupta evreilor de a exista, de a exista frumos, de a exista bine, de a exista în armonie şi pace cu oricine vrea.
Dar nu toată lumea vrea aceleaşi lucruri... Şi astfel intrăm în dramele vieţii cotidiene, ne remintim, doar pentru o străfulgerare de secundă, de rachete, de alarme, de terorism, de lumea în care trăim, cu sau fără voia noastră...
Îmi vine în minte întrebarea unui ziarist din România, fost coleg, referitor la atmosfera din Israel: „Cum trăiţi voi acolo, în tensiunea neîntreruptă şi terorismul care există acolo? Mă întreb dacă eu aş putea trăi astfel măcar şi o zi ?!” Adevărul este că în afara Israelului există adesea o imagine necorectă, neadevărată, de groază, despre viaţa cotidiană de aici. O imagine deformată de către mijloacele media care vorbesc despre viaţa de aici mai ales în situaţiile limită, senzaţionale, destructive. Care, e drept, nu lipsesc. Vorbesc de război. De acte teroriste. De panică. De, vezi doamne, apocalipsă...  Nu este aşa! Sau, mai corect, nu este numai aşa. Viaţa curge normal, cu linii clare de evoluţie, de normalitate, de trai decent şi de optimism. N-avem altă putere decât credinţa în bine, în frumos, în înţelepciune. Credinţa în propriile noastre capacităţi, în ştiinţa de a trăi şi supravieţui frumos şi demn. Credinţa în credinţă! Credinţa în dragoste. Credinţa în cultură. Credinţa în destin.
Trăim aici cu frică? Şi acesta este un adevăr. Dar, paradoxal, şi cu încredere. În noi înşine, în primul rând. O scriitoare şi ziaristă din România, Angela Bârsan, care ne-a vizitat ţara, scrie citând un general israelian în retragere, unul din foştii şefi ai serviciilor secrete ale armatei israeliene, Shalom Harari, locuitor al Aşdodului, dar cu rădăcini la Tecuci : „Frică? Nu simţi frica... lumea se obişnuieşte cu aşa ceva. (...) Avem un fel de cântec naţional, „Vănătoarea”, compus de Hava Alberştein, care spune cam aşa: „Noi îi vănâm în fiecare zi pe terorişti, iar ei, la rândul lor, ne vânează pe noi” (...). De altfel, fiecare familie are pe cineva în armată. (...) Dar trebuie să spun că noi trăim sentimentul de linişte, de pace, chiar dacă asupra fiecărei zile pluteşte frica unui nou alt atac terorist (...)”.
E rândul meu, acum, să citez ce notează, ca reporter, Angela Bârsan: ”Cinci milioane de evrei îşi trăiesc viaţa de zi cu zi cu normalitate, greu de înţeles din afară, cu toate că nu există familie să nu-şi fi dat tributul de viaţă unuia din cele 6 războaie prin care a trecut Israelul, ca stat, timp de 60 de ani de la înfiinţarea sa. Paradoxal – continuă ziarista şi scriitoarea Angela Bârsan - cred că (israelienii) sunt cei mai zâmbitori oameni. Poate pentru că Ce nu te omoară te face mai puternic, iar fiecare clipă poate fi ultima clipă”.
E drept, trăim o viaţă dramatică, dar plină, deplină, cu un nivel de trai bun, cu prieteni şi cu bucurii. Teama s-a stins şi normalitatea i-a luat locul! Viaţă obişnuită, viaţă cu zbateri şi cu bucurii şi tristeţi, cu frământări şi cu izbânzi, ca oriunde este viaţă adevărată. Cu bune şi rele. Iar Noaptea Albă a Tel Aviv - ului a fost o dovadă a spiritului de aici, a fost un regal al sufletelor deschise spre cultură, spre artă, spre distracţii. Instituţiile culturale au funcţionat tot timpul. Lumea pe străzile iluminate feeric fremăta şi tălăzuia. Muzici, spectacole de teatru, de cinema, expoziţii, galerii, muzee cu activităţi special organizate... Cluburile de noapte au avut program prelungit, au fost manifestări sportive, excursii şi drumeţii prin „Oraşul Alb” – şi nu numai. Opera Israeliană a dat spectacol în spaţiul „Golda Meir”, în aer liber, cu arii dintre cele mai îndrăgite. Ghidi Gov a dat un show pe malul mării, de cu noapte până-n zori. În portul Yaffo, cântecele poeţilor şi muzica electronică s-au întâlnit la Clubul „Levontin 7” , iar la Teatrul „Tmuna” (Poza) a fost un frumos maraton muzical şi-un public plin de tinereţe. Iudit Raviţ a cântat la clubul „Zapa”, şi un alt spectacol muzical a avut loc pe plaja „Banana Beach”. Restaurantele au pregătit meniuri speciale la preţuri „ameliorate”; am văzut serbări populare, balet şi dans; unele ateliere ale artiştilor plastici au primit oaspeţi şi la ore mici; de asemenea, expoziţiile de artă plastică au fost la îndemâna oricui.
Pescarii din Portul Yaffo au organizat, începând cu ora 10 seara, gustări din rodul muncii lor de peste zi, iar la intrarea în port au avut loc spectacole de jazz. Extraordinare au fost croazierele cu vaporaşe (din jumătate de oră în jumătate de oră), dar mai ales plimbările de noapte cu yahtul pe mare ( de la ora 20 la 4 dimineaţa, din două în două ore). E un vis cu ochi deschişi să admiri Tel Avivul de pe mare, în răcoarea unei brize bleumarin, ce oglindeşte transfigurat, în suflet, luminile oraşului...
„Muzeul de Artă” (din apropierea Operei sau a Teatrului „Camery”) a fost tot timpul cu galeriile deschise publicului amator. Dar au avut loc aici, în Parcul statuilor, şi „Serbările Video-Art”, cu participatea artiştilor genului. Acompaniamentul muzical şi barul cu băuturi au creat o atmosferă specială, de neuitat. I. Milcin a prezentat creaţia sa „Light Lands” – un ciclu de lucrări cu lumină în mişcare. Această realizare artistică a fost proiectată, de altfel, şi pe clădirile MTV şi Morgan Chase, în centrul lui TIMES SQUARE, inima clocotitoare a New Yorkului. Tot acum s-a prezentat şi lucrarea video „Seven”, cu pascol conţinând muzica trompetistului de muzică jazz – Avişai Kohen, prezenţă permanentă în acelaş strălucitor TIMES SQUARE. Şi asta, pe zidurile care au fost în trecut, clădirea  redacţiei ziarului „TIMES”...
„Muzeul Ţării Israel” a organizat o frumoasă „Bijuterie în noapte”,  serbare de clasă a expunerii modei şi a bijuteriilor la lumina stelelor (şi a câtorva reflectoare...). Au expus 85 de  artişti bijutieri, au avut loc prezentări de modă alternativă, în interiorul Muzeului, împreună cu participarea unei cunoscute Şcoli de machiaj şi a renumitului coafor artist Zikri. Şi aici, muzica de fond şi pub a avut o influenţă binefăcătoere asupra participanţilor. Noul Planetariu şi sălile Muzeului au fost la dispoziţia tuturora, mult după miezul nopţii...
Ne plimbăm pe Bulevardul Rothchild. Case în stil eclectic şi „bauhaus”. Luminare specială, făcută de un maestru în materie, renumit în lume; atmosferă de istorie, căci aici, de pildă, la Casa lui Dissengof, primul primar al Tel Avivului (astăzi muzeu) s-a auzit vocea lui Ben Gurion, care anunţa cu tărie şi cu emoţie, clar şi răspicat, înfiinţarea Statului Israel; atmosferă de istorie şi luptă, şi muncă, şi gândire bună, care s-au concretizat şi prin realizarea primelor case ale oraşului, primele 60, ca urmare a tragerii la sorţi, cu scoici albe şi negre, pe malul mării, pentru alegerea terenului dinainte parcelat. Aici a început oraşul. Aici s-a declarat Ţara! Iar acum, aici, atmosfera e de istorie şi eleganţă, de civilizaţie şi pace, de calm, poezie şi stabilitate. Acum, de-a lungul bulevardului, în case Bauhaus sau pe lângă ele, sunt cafenele şi restaurante, pe trotuare - muzici şi plimbare, un du-te vino de corso, cu îngheţată şi vată de zahăr, cu covrigi şi tot felul de nimicuri sărbătoreşti, inclusiv chioşcurile cu răcoritoare şi gustări, la „botul calului”, care dau culoare şi farmec locului. La un pahar cu alcool sau o ceaşcă de cafea, picior peste picior, poţi discuta cu prietenii, la o mesuţă simpatică, sau poţi revedea în gând, sumar desigur, imagini din trecutul celor 60 de ani ai Statului tău, ori din viaţa poliglotă a pionerilor acestui oraş.
Într-o astfel de noapte, cred că nici poetul român Marin Sorescu, dacă ar fi revenit în  Israel, n-ar fi dormit, cutreierând locurile acestea şi strigând cumva, de undeva: „Aleluia”, Aleluia”!...
Aleg nuanţa de laudă a Domnului, pe care acest cuvânt o poartă cu el. Şi parcă o aud, prin noaptea albă telaviviană, însoţind bucuria şi mândria stăzilor. (Roni Căciularu, AnimaNews)