Reacţie Tzahal:

"Avioanele israeliene

nu s-au antrenat în Irak"

Tel Aviv, 12 iulie (Anima News) - Reacţionând cu duritate, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (Tzahal) a dat publicităţii o declaraţie potrivit căreia informaţiile privind antrenamente efectuate de aviaţia israeliană în Irak "sunt lipsite de orice sens". De obicei, purtătorul de cuvânt al Tzahal nu reacţionează la informaţii sau ştiri apărute în presa şi de aceea această declaraţie este ieşită din comun.

La rîndul său, Ministerul irakian al Apărării a anunţat că după toate informaţiile pe care le deţine nu a avut loc nici un exerciţiu aviatic israelian în spaţiul irakian. Reacţia irakiană a venit imediat publicării pe site-ul de ştiri al Iranului a unei informaţii potrivit căreia SUA a permis avioanelor militare israeliene să folosească bazele americane din Irak şi să efectueze exerciţii în spaţiul aerian irakian, în eventualitatea, susţine site-ul iranian, pregătirii unui posibil atac împotriva Iranului.

Cetăţeni irakieni au informat că în ultima perioadă au fost observate zboruri ale avioanelor militare israeliene la două baze americane, una la sud-est de Bagdad şi alta în sudul acestei ţări. Potrivit lor, în ultimele trei săptămâni a fost observat un mare număr de avioane de luptă israeliene, helicoptere şi aparate de zbor neidentificate în spaţiul aerian irakian.

Conform cetăţenilor irakieni care locuiesc în apropierea acestor baze americane, paza zonei a fost excesiv mărită. Potrivit lor, se pare că aparatele de zbor vin din Iordania şi aterizează pe aceste baze americane.

Reamintim că în urmă cu aproximativ o lună, mass media internaţională informa că aviaţia militară israeliană a efectuat un amplu exerciţiu, supervizat de SUA, pregătindu-se pentru un atac împotriva Iranului. Potrivit acestei informaţii, la acest amplu exerciţiu care a avut loc deasupra coastelor Greciei, au participat în jur de 100 de avioane de luptă şi helicoptere israeliene .

ANIMA NEWS - Vocea păcii în Orientul Mijlociu

Agenţie internaţională de ştiri

 

 

 

Adrese utile

* ISRAEL

* ROMANIA 

 

Directoare web

MUZICA

ORIENTULUI MIJLOCIU

- VIDEOCLIPURI -

Actualizat 16.08, ora 10:15

Copyright "Anima News"

You are viewing the text version of this site.

To view the full version please install the Adobe Flash Player and ensure your web browser has JavaScript enabled.

Need help? check the requirements page.

Get Flash Player